Scoala generala a fost o perioada foarte frumoasa din viata mea. Un moment pe care il asteptam cu mare drag, fiind serbarea dinaintea sarbatorilor de iarna, fiindca, cu aceasta ocazie, pe scena de 5 metri/5, care atunci mi se parea de 20/20, printre multe activitati specifice, era organizat concursul de costume de poveste. Acesta se desfasura sub forma unui carnaval, unde fiecare dintre colegi, se imbracau in personaje din basme mult prea cunoscute. Cele mai frumoase costume urmau sa urce pe "cea mai glamour scena" si sa castige o multime de premii: ciocolata si bomboane! :) Nu stiu daca era vorba despre bomboane sau doar de acea atmosfera feerica, tot ce tin minte este ca ne pregateam intens pentru acest moment sau mai bine spus, mama se pregatea intens :), fiindca ea era cea , care, atat mie, cat si fratelui meu mai mare, ne crea costumele. Acum dupa cativa ani :), inclin sa cred ca era, in primul rand, concurenta parintilor, de a-si vedea copilul premiat pentru cea mai originala costumatie. Va dati seama ce lupte si cate ore de munca trebuiau pentru a ajunge la rezultatul final :).
Printre materialele folosite de mama se aflau:
a) hartie pentru palarii, preferatele ei fiind cele cu boruri mari;
b) acuarele pentru colorat;
c) lipici;
d) panza sau materiale nefolosite pe care le gaseam depozitate in dulap de foarte mult timp;
e) nu putea sa lipseasca sarma, care avea un rol foarte important la rochie, din aceasta fiind create acele cercuri care dadeau volumul rochiei.
As dori sa mentionez ca si eu contribuiam intr-o masura destul de importanta la crerea acestor tinute.
Rezultatul nu intarzia sa apara, deoarece, pot sa spun :), ca, de multe ori, am iesit pe primul loc, eu sau fratele meu. Dar hai sa va arat si voua cateva dintre costumatii, poate va inspira pentru seara de Halloween din acest an ;)
Sursa: www.elle.com
vineri, 28 octombrie 2011
duminică, 23 octombrie 2011
Un nou sezon
Cu gandul, inca de pe acum, la primavara 2012, ma inspir din colectiile semnate Louis Vuitton(stanga) si Valentino( dreapta), pentru a v-o aduce cat mai aproape de voi, toti cei, care ma urmariti.
Da a venit anotimpul rece si am realizat acest lucru in momentul in care am observat ca cel putin 4 persoane, din cele cu care am vorbit saptamana trecuta erau racite. Corpul are nevoie de vitamine si asa ne arata acest lucru :)
Si fiindca maine este ziua mondiala a informarii, m-am gandit sa fac un update al celor mai frumoase creatii din sezonul urmator.
Pe de o parte creatiile semnate Louis Vuitton(stanga), unde predomina culorile pale. Dupa cum si Marc Jacobs declara, au dorit o colectie placuta, gentila, fragila si puternica in acelasi timp.
In paralel, designerul doreste sa revina la moda pantofilor cu varful lung si ascutit.
Pe partea cealalta Valentino(dreapta), cu o colectie pretioasa, care inspira un aer fresh si care ne permite sa visam - poate cea mai reusita colectie Valentino din ultimii ani.
Etichete:
colectie,
creatii,
fashion,
louis vuitton,
moda,
primavara-vara 2012,
tendinte,
valentino
miercuri, 12 octombrie 2011
"Woman don't you let me cry" by AM Studio
De fiecare cand am onoarea sa intalnesc oameni unici, care pun suflet in ceea ce fac, ma determina sa scriu un articol. Unul dintre acestia este Alexandru Sima, ownerul fimei AM Studio, firma ce se ocupa de filmari si poze pe evenimente. Colaborez cu el pe evenimentele de moda, ultima colaborare, fiind pentru lansarea de carte si prezentarea de moda, semnata Cristiana si Izabela Purdescu. Da Alexe, vorbesc despre tine ;) si am motiv de aceasta data, fiindca doar tu puteai transforma pregatirile din backstage, a prezentarii de moda, intr-un film de scurt metraj, foarte senzual, cu trairi intense. Ai reusit sa faci video piesei "Woman don't you let me cry" si pentru asta trebuie sa te felicit. Intr-adevar Alexe, AM Studio reprezinta "your moments and more"! Multa bafta in continuare!
Sa nu uit! : Designer Cristiana si Izabela Purdescu
Accesorii oferite de Mihaela Pastor
Sa nu uit! : Designer Cristiana si Izabela Purdescu
Accesorii oferite de Mihaela Pastor
Etichete:
am studio,
backstage,
colectie,
cristiana purdescu,
eveniment,
fashion pr,
laura cirja,
prezentare moda,
tendinte
vineri, 7 octombrie 2011
Lansare Stefanel Concept Store
Joi, 6 octombrie 2011, a avut loc lansarea primului Concept Store, semnat Stefanel.
O casa in stil clasic, imensa, cu doua etaje, ferestre mari, prin carea iesea lumina evenimentului.
Multe persoane publice ca: Maria Marinescu, Andreea Esca, au fost prezente la eveniment.
Ieseam de la master cu o colega cand am vazut forfota provocata de lansare si mi-am spus : "Aici trebuie sa fiu si eu" si asa am si facut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)